Piticu' Louis

De când se trezea, Piticu' Louis începea să alerge prin căsuța lui ca un titirez! Nu avea nici un minut de pierdut, trebuia să se spele rapid, să mănânce ceva în viteză și apoi să fugă afară. Toți piticii se grăbeau în fiecare dimineață să ajungă la Piața de Bomboane. Erau niște bomboane speciale, pregătite de Zânele Pădurii pentru Pitici. Bomboane de toate felurile și toate culorile ii așteptau cochete pe tarabele din Piața Pădurii. Unele erau cu marțipan lipicios, altele cu jeleu curgător, unele cu ciocolată topită, altele cu caramel dulce, un deliciu pentru Pitici. In fiecare seară își aranjau Coșulețul gol și adormeau cu gândul la cât de plin va fi a doua zi.

Louis știa că dacă întârzie chiar și un pic o să rămână fără bomboane așa de mare bătaie era pe ele. Si Vai! Un pitic fără bomboane era ceva de neînchipuit! Pe lângă faptul că ar fi rămas nemâncat toată ziua, ar fi fost rușinea Pădurii, toți Piticii ar fi râs de el.

Așa că nu avea timp de pierdut, a sărit din pătuț ca o săgeată!

Dar când să se dea jos, s-a împiedicat de papuci și s-a dus de-a dura până la coaja de nucă plină cu apă unde se spăla pe față și pe mâini. Coaja de nucă s-a răsturnat și l-a udat pe Pitic din cap până-n picioare.
- Oh acum trebuie să-mi schimb hăinuțele ude! a bodogănit Piticul enervat. Le-a azvârlit pe cele ude pe jos și a aruncat iute pe el alte haine șifonate.

Dar când să-și pună fesul roșu pe cap, fesul s-a agățat de piciorul patului și nu vroia sa iasă. A tras piticul, a tras cu forță, până când moțul fesului s-a rupt și Piticul a trebuit să-și pună pe cap fesul găurit! Nu-i ardea acum de glume ...

S-a aruncat spre sticluța cu suc de morcovi să ia rapid micul dejun. Dar sticluța era asa de bine închisă încât nu putea să scoată dopul. Măi sa fie... și se grăbea așa de tare! A agitat sticluța în toate părțile până când dopul a făcut "Pooooc" și tot sucul portocaliu a sărit pe nasul Piticului!
- Ei asta-i bună!Am să iau micul dejun la pachet.
A luat Piticul o caserolă minusculă și a azvârlit în ea bobițe galbene de porumb și bobițe verzi de mazăre. Dar ce să vezi! Boabele săltărețe aveau chef de joacă și oricât se chinuia să închidă caserola, capacul sărea în sus. Asta a pus capac la toate!

Și-a luat coșulețul furios și a zbughit-o pe ușă afară. Dar când să iasă afară, ușa i s-a trântit în nas! A împins ușa înapoi deschizând-o dar ușa încăpățânată s-a închis la loc! Uimit peste măsură, a mai deschis o dată ușa, a dat să iasă încetișor, temându-se să nu mai primească o ușă în față. De data asta, văzând că Piticul nu se grăbea, ușa stătea larg deschisă și nu-l mai băga în seamă. A răsuflat ușurat când a ieșit în fața casei.

Afară, toți Piticii goneau cu coșulețe goale spre Piața din pădure, se împiedicau unii de alții, se rostogoleau, se ridicau și săreau ca săgețile unii printre alții! Piticu' Louis și-a luat avânt și a dat să pornească. Dar coșulețul s-a prins în clanța ușii iar Louis stătea pe loc și bătea din picior furios. Abia a reușit să elibereze coșul din clanța ușii.

Și-a făcut din nou elan și a sărit cu viteză pe cărare. Nici n-a apucat sa fugă prea mult că s-a și împiedicat de un bolovan obraznic așezat parca intenționat în mijlocul drumului! Piticul a aterizat direct cu nasu-n pământ și coșulețul pe cap! S-a ridicat înfuriat, și-a scuturat hainele și fesul găurit, a aruncat bolovanul cat colo și a luat-o iar la fugă.

Ceilalți Pitici erau cu mult înaintea lui, ii vedea cum țopăiau și se înghesuiau unii în ceilalți.
- Dacă nu mi se întâmplau atâtea, aș fi ajuns primul!

Și-a amintit că este o scurtătură pe un drum secret printr-o poieniță cu frunze înalte și Stejari tăcuți și serioși. De obicei, Piticii nu o luau pe drumul ăsta pentru că era greu de străbătut dar Louis n-a stat să se gândească, a pornit hotărât pe scurtătură. Țopăia când pe un bolovan când pe altul, certa firele de iarbă că-i stau în cale și florile că au înflorit chiar în drumul lui. Alerga și gâfâia și zici că toate-i stăteau în cale. Ajungea acum în dreptul Stejarilor, mai avea un pic și ieșea în calea Piticilor. A grăbit pasul bodogănind crenguțele și frunzele căzute pe jos. Se și vedea ajungând în piața de bombane, se și vedea umplându-și coșulețul pană la refuz așa că alerga cu viteză de se ridicau frunzele-n urma lui!

O crenguță neatentă s-a blocat în picioarele lui și Vaaaaai Piticul s-a rostogolit pe o frunză mare de stejar! Avea așa o viteză încât Piticul s-a dat de-a dura ca o nucă, frunza de stejar s-a agățat de el și s-a înfășurat strâns în jurul lui. Piticul a rămas blocat în frunză ca-ntr-o clătită verde! A încercat să iasă, s-a zbătut, s-a răsucit... dar cu cat se sbatea mai tare cu atat frunza se strangea mai tare in jurul lui. Suspina înfășurat în frunză si se uita în depărtare cum ceilalți Pitici își umpleau coșurile cu bomboane colorate.

Era răcoare în frunză, era pentru prima dată când stătea undeva pe loc, fără să fugă nicăieri. Era așa de plăcut să stea, doar să stea. Si ce ciudat ... acum frunza nu-l mai strângea, îl îmbrățișa. Niște fulgi de păpădie au ajuns râzând pe năsucul lui și Piticul gâdilat a strănutat Hapciu! Picioarele-i atârnau afară din frunză și degetele atingeau pământul rece. De plictiseală, a început să frece pământul cu tălpițele. Era pentru prima dată când simțea pământul sub tălpile lui. Hmmm ce miros placut de pamant si frunze. Se grăbea tot timpul încât uitase atâtea lucruri.

De jos, din frunza răsucită-n jurul lui, putea să se uite în sus la cer și să vadă cum strălucea soarele printre frunze. Pentru prima dată nu mai putea să-și miște mâinile și picioarele și pentru prima dată își dădea seama că are mâini și picioare! Era liber să stea! Să stea și să se bucure că respiră într-o frunză, că vede soarele, că aude păsările ciripind, că simte pământul și tot ce-l înconjoară.

Un miros dulceag l-a făcut să închidă ochii și sa zâmbească, îi era cunoscută aroma asta.
Aproape de frunza în care stătea nemișcat, o tufă veselă își legăna fructele de pădure. Bobițe de afine, coacăze, căpșuni, zmeură și mure, toate străluceau în soare si ii faceau cu ochiul.
- Oh da, și-a amintit! Demult de tot când nu se grăbea și avea timp, găsea fructe de pădure peste tot și ii placeau la nebunie.

Frunza aproape că s-a desprins singură în jurul lui, Louis s-a ridicat încetișor și s-a îndreptat pofticios spre tufa cu bobițe roșii.

Piticii se întorceau grăbiți la casele lor cu coșurile pline de bomboane pictate.
- Ai pierdut atâtea bomboane delicioase! strigau Piticii, trecând pe lângă Louis mândri de reușita lor.

Dar Louis a zâmbit. Acum era în sfârșit liber sa se bucure de tot ce vedea in jur.
Acum avea timp să culeagă fructe de pădure și să le mănânce pe îndelete !

Copacul furios

Trăia o data la marginea unui lac liniștit un Copac frumos și voinic.

Crescuse mare și înalt și era preferatul animăluțelor pentru joacă și adăpost. Pe crengile lui se legănau porumbeii, printre frunzele lui se ascundeau vrăbiuțele și se jucau de-a v-ați ascunselea. Pe trunchiul lui își făcuseră scorburi mai multe veverițe. Când roșcatele veverițe se cățărau și se alergau pe trunchiul și ramurile lui, Copacul era gâdilat și râdea cu poftă.

Era un Copac plin de viață și iubit de toate animăluțele din pădure.
Veneau cu mic cu mare și se jucau în jurul lui chiuind de bucurie, Copacul le dăruia frunze de toate felurile pentru joacă, ii fugărea în jurul lui cu crengile și murmura "Stai că te prind"! Cel mai mult îi plăcea dimineața, înainte să se ivească zorile, când păsările încă dormeau cuibărite în frunzele lui și veverițele sforăiau în scorburi. Se trezea primul și chicotind își scutura perluțele de rouă peste vrăbiuțele și veverițele somnoroase. Și ziua începea, copacul se distra de minune cu prietenii lui.

Dar parcă azi ceva îl nemulțumea, parcă în dimineața asta scoarța nu se așeza cum trebuia pe el, parcă rădăcinile nu stăteau la locul lor și se dezechilibra, parcă frunzele fluturau obraznice în toate părțile și-l lua amețeala. "Poate o fi vântul de vina ..." se gândea el.
Ciudat, Vântul însă nu sufla peste ceilalți Copaci. În jurul lui, totul părea la fel ca de obicei, păsările ciripeau, veverițele săreau de colo colo, iepurașii își făceau de lucru la rădăcina lui.
Și totuși vântul asta din crengile lui nu-i dădea pace. Două vrăbiuțe încep să se certe, se împing când pe-o creangă când pe alta și se smotocesc una pe alta cu ciripituri gălăgioase!
"Ah ce gălăgie!" Copacul strigă furios deodată: "LINIȘTEEE!" și începe să-și agite nervos crengile lovindu-le pe vrăbiuțe. Speriate, zboară împreună pe alt copac. "Ce l-o fi apucat?" ciripeau uimite, n-a mai văzut vrăbiuțe certându-se?

Dar Copacul zici că se transformase.
Își zgâlțâia trunchiul cu așa o putere încât bucăți de scoarță săreau din el, crengile se zbăteau, se loveau una de alta și zburau în sus de zici că zgâriau cerul. Bucăți de scoarță și crenguțe frânte cădeau în toate parțile și loveau iepurașii care se jucau sub el. Furia copacului creștea și rădăcinile rupeau pământul în jurul lor. Crengile se aplecau oarbe și plesneau florile plăpânde, scuturau fulgii de păpădie și smulgeau firele de iarba. Veverițele și iepurașii fugeau care-ncotro, pasările zburau în toate părțile și gâzele din copac tremurau speriate și se ascundeau unde puteau.

În jurul Copacului se făcuse gol, toți o luaseră la fugă, florile nu mai respirau și firele de iarba stăteau plecate. Copacul s-a oprit brusc, crengile i-au rămas încremenite în aer, era liniște și pustiu în jurul lui. De data asta vântul bătea ușor în jur, dar Copacul stătea blocat și nu putea să-și miște crengile, trunchiul îl durea, rădăcinile îl usturau. Oare ce se întâmplase cu el? Unde fugiseră prietenii lui? Era complet gol și pe dinăuntru și pe dinafară. Bucăți din crengile lui și frunze rupte zăceau pe pământ. Copacul a început să suspine "Oh, ce-am făcut!?"

Un băiețel care se plimba pe lângă lac a auzit Copacul suspinând și s-a apropiat de el.
A înțeles ce s-a întâmplat, i-a mângâiat trunchiul și l-a îmbrățișat.
- Știi Copacule, și mie mi s-a întâmplat. Vrei să-ți povestesc?
Copacul a mișcat ușor crengile, semn ca Da.
- De obicei sunt un băiețel foarte prietenos, dar uneori când ceva mă supără, simt că-mi pierd controlul. Furia pune stăpânire pe mine și fac mai urât ca tine!
Copacul a zâmbit: "Oh nu te cred... Ce am făcut e îngrozitor, i-am rănit pe prietenii mei, au fugit toți de mine. Mă simt așa de vinovat, nici nu pot să mă mai uit în ochii lor."
- Te înțeleg, la fel mă simțeam și eu după așa o furie, dar să-ți povestesc.
La început nu știam ce să fac cu furia asta din mine, mă lua pe sus și zici ca nu mai eram eu.
Mă uitam doar la cel care mă supărase, țipam la el, ii rupeam jucăria, îl loveam.

Dar ce să vezi, o dată, când aveam așa o criză de furie, o Zână Mică a venit și s-a așezat chiar pe umărul meu. Mi-a întins o oglindă mică și mi-a șoptit :
- Uită-te în oglinda asta! Ce vezi?
- Un băiat supărat și furios! Am răspuns eu nervos.
- Ce spune băiatul ăsta?
- Păi cum ce spune? Spune că e supărat și furios!
- Ce nevoie are băiatul din oglindă?
- Să nu i se rupă jucăriile!
- Cum ar putea el sa facă să nu i se rupă jucăriile?
Băiatul din Oglindă a stat și s-a gândit:
- Aș putea să-i zic colegului cum să țină jucăria ... Să-i arăt cum să facă dacă vrea să ne jucăm împreună ...
Băiatul din oglindă s-a mai gândit un pic și a continuat: 
- Și ai putea să te uiți mai mult la mine, a suspinat el.
Atunci când te uiți în Oglindă la mine, mă iubești și mă întrebi ce am nevoie, poți să găsești soluții la orice! Atunci când te uiți la alții iți arunci furia înspre ei, îi rănești și nu rezolvi nimic. Mai stai un pic cu mine, te rog, îmi place când te uiți la mine în oglindă! Stai așa de mult cu colegii și jucăriile tale și așa de puțin cu mine! Și am stat, am stat cu oglinda în fată, i-am zâmbit băiețelului din oglindă și el mi-a zâmbit.
De-atunci, ori de câte ori simt că ceva se întâmplă în inima mea, mă opresc și mă uit în oglindă. Și știi  ce am observat? Că atunci când sunt bun cu băiatul din Oglinda, și ceilalți sunt buni cu mine!
- Mda .. a mormăit neîncrezător Copacul, dar eu nu am Oglindă ...
- Ba ai, dacă te uiți ! Apleacă-te și uită-te, ai crescut lângă un lac și nu ți-ai văzut niciodată imaginea oglindită în lac. Te-ai uitat doar la ce era în jur și niciodată la tine. Haide, te ajut și eu!

Copacul, mai mult curios, și-a aplecat timid crengile.
Crenguțe străine s-au ivit în apă și se uitau întrebătoare din lac la el.
Speriat, Copacul s-a retras imediat!
- Și dacă nu văd nimic? Și dacă n-o să-mi placă ce văd ?
- Ai putea să nu te uiți și să nu vezi nimic. Sau ai putea să te uiți și să vezi!
Ce de nebunii spunea și băiatul ăsta, nu înțelegea nimic. Dar oare ce ar putea să vadă?
S-a mai aplecat un pic, aceleași crengi necunoscute s-au ițit ca și prima dată. S-a aplecat mai mult și mai mult până când imaginea Copacului a umplut Lacul. Se aplecase așa de tare încât frunzele din capătul crengilor au atins apa. A tresărit de emoție când și-a văzut imaginea în lac purtată de valuri valuri în cerc. Nu știa ca e asa de frumos. Copacul a stat și s-a oglindit în lac, s-a mângâiat în apă și s-a îmbrățișat.
Și Copacul din Lac i-a vorbit Copacului din pământ :
"Fiecare Copac are Vântul lui! Atunci când ești bun cu tine, și Vântul e bun cu tine!"

După ce a stat deasupra lacului și a vorbit cu Copacul din Lac, și-a îndreptat crengile spre pământ. Florile și păpădiile și-au ridicat căpșoarele curioase spre el. 
- Vă rog să ma iertați! a spus Copacul trist. Am greșit și îmi pare rău! Nu a fost vina voastră ci a Vântului din mine!

Atunci s-a întâmplat ceva minunat. Vrăbiuțele și porumbeii s-au apropiat în zbor și s-au așezat încetișor pe crengile lui. Veverițele și iepurașii au venit și ei sub Copac.
L-au înțeles pe Copac: "Te iertăm, dacă te ierți și tu pe tine!"

Copacul s-a mai aplecat odată deasupra Lacului și Copacul din Lac a spus:
"Sunt un Copac bun și frumos! Mă iert și mă iubesc asa cum sunt!"
Și toate animăluțele și păsările l-au îmbrățișat. Și i-au promis că-l vor ajuta de-acum înainte când se mai înfurie să-și aducă aminte să se uite în oglinda lui din lac.

De-atunci în fiecare dimineață, înainte să înceapă ziua, Copacul se uită mai întâi la el în Lac, își zâmbește și repetă :"Fiecare Copac are Vântul lui!"
Apoi își scutură crengile, își întinde trunchiul, respiră aerul proaspăt și ziua începe așa cum o vede în Lac.