PelMel devine ordonat

A fost o data ca niciodată, un Pitic pe nume PelMel.
I se mai spunea și ''Piticul Încurcă Tot'' ba unii chiar îl strigau răutăcios Piticul Haosului. Asta pentru ca în căsuța unde locuia era mereu haos adică un talmeș balmeș!

Nu știu cum se făcea ... dar în casa lui PelMel lucrurile se ciocneau singure unele de altele! Cănile cădeau singure de pe masă și făceau gălăgie! Avioane de hârtie aterizau în farfuriile cu mâncare. Bălti uriașe de apă și de suc apăreau brusc pe jos. Hainele împachetate se despachetau singure și cadeau in munti de haine pe jos.

Când se apuca de spălat vase găsea ciorapi în chiuveta iar când deschidea sertarul cu ciorapi găsea linguri înauntru! Cand punea capacele la sticle, capacele sareau in sus si sticlele in jos!

Fugea ca un titirez din cameră în cameră, închidea ușă după ușă dar usile se deschideau singure si se tranteau de pereti. Trecea ca o vijelie prin toate camerele si toate se rostogoleau în urma lui și iar o lua de la început. Si parca ... pe unde trecea, lucrurile se agatau de el, pantofii veneau dupa el, nasturii se rupeau de pe haine si sareau in fata lui, cartile se impingeau una pe alta si cadeau direct in capul lui! Si pe deasupra PelMel mai avea și 3 pisici care nu stăteau locului, țopăiau de colo colo și răsturnau casa cu fundu-n sus! Strângea pisicile si le aseza perfect intr-un cosulet una lângă alta, dar cum întorcea spatele, pisicile chicoteau, se împingeau, se dezechilibrau și cădeau una peste alta.

Toate stăteau să cadă în jurul lui și PelMel nu stia de unde sa le apuce!
Vârfurile de creioane se rupeau si săreau în sus, foi obraznice alunecau de pe masa, firimituri de paine se lipeau pe jos!

- Ohhh ce greu e să fac ordine! bombănea PelMel și parcă toate lucrurile se îngrămădeau si mai tare peste el. Alerga înnebunit de colo colo văicărindu-se ''Vai cat sunt de multe de facut!!!'' si lucrurile deveneau și mai multe!

Toată ziua se plângea că are prea multă treabă și prea puține mâini! Că e prea mare casa și el e prea mic! Că sunt prea multe haine de aranjat, prea multe carti de pus la loc si prea multe farfurii de strans! Că sunt prea multe pisici și el e doar unul!

Că Totul în jur e prea mult și El e prea puțin!
De frica sa nu mai vada praf de culoare incepuse să tină creioanele colorate prizoniere într-o cutie si sa nu mai vrea sa deseneze. Ba chiar ii venea sa stranga totul chiar si casa si sa o bage in buzunar!

Într-o zi, când era la masă, un bob de mazăre jucăuș s-a rostogolit din farfurie și a avut asa o viteză că PelMel nici n-a apucat să-l prindă. Si Vaaaai bobul a picat pe masă apoi a alunecat pe scaun in jos ... Ochii lui PelMel s-au mărit, cele 3 pisici s-au făcut și mai mici de frică.

S-a auzit un Poooc uriaș si bobul de mazăre s-a zdrobit de parchet! PelMel s-a făcut verde la fată, ochii i s-au umplut de verde, tot parchetul devenise verde, pereții verzi și toată casa o vedea o Mare Mazăre Verde!

Cat pe ce să facă și el Poc de supărare când o voce dinspre geam s-a auzit:

- De ce te superi PelMel? I-a strigat o cotofana vesela la geam.
- Totul e atat de greu!!! Nu pot sa fac nimic!!! s-a prabusit PelMel obosit pe un scaun. Nici macar un bob de mazare nu pot sa prind!
- Dar de ce ti se pare greu PelMel?
- Pentru ca acum toata casa e plina de suc de mazare si trebuie sa strang totul! Off!
- Aha deci vrei sa scapi de sucul verde? Vrei sa scapi si de haine si de farfurii si de carti si de creioane?
- Dar cum sa fac altfel ...
- Pai cum te uiti tu la casa si la lucrurile tale PelMel?
- Hmmm ca si cum ele sunt multe si grele iar eu mic si vreau sa scap de ele ...
- Si ... cum ar fi daca ar fi invers? Cum ar fi ca tu sa te simti mare si totul in jur sa ti se para usor si simplu? 
- Dar cum sa fac asta cand eu sunt doar un pitic minuscul?

- Respira si priveste in jur: ce vezi PelMel?
- Ohhh ce sa vad ... suc de mazare pe jos, haine pe scaune, carti aruncate, farfurii pe masa...
- Deja e mai bine. Te-ai uitat la ce e in fata ta! Acum mai respira o data! Cum ai putea sa te uiti la ce ai de facut astfel incat totul sa devina usor si frumos?
- Cum adica? Pot sa ma uit si altfel?
- Sigur ca da! Poti sa te uiti ca si pana acum ... ca si cum totul e greu si vrei sa scapi de toate. Sau ... si cotofana a zburat razand mai departe!

- Stiu!!! a sarit PelMel de pe scaun! Pot sa ma uit ca si cum totul e frumos si stralucitor in casuta mea! Ca si cum tot ce fac imi aduce bucurie!
Si a continuat sa vorbeasca de unul singur.
- Dar daca ma uit cu bucurie la casuta mea, atunci cum sa ma ocup de ea? Pana acum ma ocupam mereu in graba, repede repede sa le fac pe toate ...
- Ah stiu!!! Ma ocup cu drag, incet incet ca si cum as mangaia-o!
- Hmm ... Dar cum sa fac sa simt ca e usor si frumos? Pana acum vroiam sa strang si sa fac totul dintr-o data!
- Ah da mi-a venit o idee ... impart casuta in gramajoare mici mici si ma ocup de fiecare in parte.
- Sunt tare curios oare cum o sa ma simt?
- Pai ma opresc la fiecare gramajoara si ma bucur de fiecare pas pe care l-am facut!

PelMel s-a luminat la fata. A respirat de trei ori, s-a uitat la sucul de mazare de pe jos si a spus:
- E foarte simplu, iau o frunza prosop si sterg cate un strop de suc.
La fiecare strop verde pe care-l stergea radea si striga : Uraaa inca o bucatica de casa curata!

Cand a terminat, nu-si mai incapea in piele de bucurie. De la atata bucurie PelMel crescuse mare de nu-l mai recunosteai!

- Aha deci asta era secretul! Atunci cand te simti mic totul in jur pare mare si greu! Dar cand  privesti in jur ca si cum e usor si frumos si imparti totul in bucati mici atunci poti face orice! Si chiar te simti mai mare!

De atunci in fiecare dimineata PelMel isi pregatea o bautura de ghindonada ca sa se simta mai mare si mai puternic. Punea o ghinda intr-un pahar cu apa, amesteca cu miere si gata!

Apoi zambea si se uita cu bucurie in jur.
Canutele si farfuriile asteptau cuminti la rand, lucrurile parca se aranjau singure, hainele se relaxau in dulapuri iar sosetele se imbratisau calduros in sertare!

Ce usor este sa ai o casuta frumoasa!

Acum PelMel avea timp chiar si sa se dea in leagan pentru ca invatase ca aunci cand privesti totul cu bucurie si usurinta totul devine frumos si usor!

Fetita Ili si Furnica

A fost o data ca niciodata,

O fetita pe nume Ili. De cand se trezea dimineata Fetita Ili era obosita si plictisita.
- Ohhh iar a venit dimineata... mormaia Ili si nu vroia sa se dea jos din pat.

- Ohhh iar lapte cu cereale la micul dejun...stramba Ili din nas.
Parca nimic nu avea gust pentru ea totul era plictisitor si neinteresant. 
- Iar trebuie sa ma duc la scoala ...se intindea adormita Ili.
Nu avea chef de nimic, simtea ca orice face nu ajunge nicaieri. Ca parca nimic din ce facea nu se vedea si nu i se parea important si atunci nu mai facea nimic.
- Iar trebuie sa iau aceasi pantofi ...
Si pentru ca nimic nu-i placea, parca si hainele o strangeau si o blocau iar pantofii o bateau la picioare.

Tragea ghiozdanul dupa ea, nimic frumos si important nu o astepta. Mergea cu capul in jos pe acelasi drum, la aceasi scoala, cu aceasi colegi. Si zilele ii pareau toate la fel, nimic nou. Aproape ca mergea cu ochii inchisi caci stia drumul pe dinafara.

Cum mergea ea plictisita pe drum, Ili s-a impiedicat si a cazut in iarba direct cu fata-ntr-un fir de papadie! Iar fulgii de papadie au sarit razand pe nasul ei si au gadilat-o. Hapciu, a stranutat Ili uimita!

Dar ce sa vezi, langa firul de papadie, stralucea o Lupa Magica, probabil cazuse de la vreo zana in timp ce zbura.

Uimita, Ili a a luat incetisor Lupa Magica, a dus-o in dreptul ochilor si wooow: o lume magica a aparut in fata ei! Pe firele de iarba straluceau mii si mii de sclipiri de lumina!

Ili a ridicat cateva fire de iarba si a descoperit o imbulzeala de gaze si o galagie de nedescris!
Iar in mijloc o furnica plictisita care abia se misca.
Furnici mici si mari roiau grabite in jurul ei, dadeau peste ea, o impingeau care mai de care. Toate se grabeau pline de viata sa-si faca treaba importanta.

- Ohhh o Furnica! Exact ca in cartile mele, a exclamat Ili cu ochi mari si curiosi si s-a asezat mai bine in iarba sa priveasca Furnica prin Lupa.

Furnica era ... asa ca toate furnicile, nici prea mare nici prea mica, nici prea frumoasa nici prea urata.
Dar un lucru era sigur: Ili a dat peste cea mai bosumflata si nemultumita Furnica din tot musuroiul!

Nici nu se trezea bine dimineata, ca Furnica era deja obosita, cu ochii pleostiti si mormaia:
- Oh inca o zi de adunat fire de nispip, iar fire de nisip ...
Si abia se misca afara din musuroi fara nicio tragere de inima caci zi de zi nu facea decat sa adune fire de nisip unul cate unul, asta era treaba ei.

Furnicii i se parea ca nu ajungea nicaieri, ca parca sta pe loc. Pe zi ce trecea musuroiul devenea din ce in ce mai urias iar ea din ce in ce mai mica!

Vedea celelalte furnici topaind de bucurie cum se intorceau la musuroi cu fel de fel de lucruri interesante: capete de ata colorata, bobite dulci de zahar, ba chiar si migdale. Unele aduceau chiar si bucati uriase de rosii! Altele coseau nasturi colorati gasiti pe drum. Alte furnici adunau bucati de hartie si varfuri mici de creioane cazute din ghiozdane si scriau carti importante pentru furnici.

Furnica nemultumita bodoganea cu bobita de nisip in spate :
- De ce nu fac si eu nimic special? Doar fire de nisip, fire de nisip cat vezi cu ochii.

Lasa umerii-n jos, atenutele atingeau trist pamantul si nimic nu parea sa o bucure.

- Toata ziua fire de nisip ... se balanganea furnica obosita pe un fir de iarba.

- Bazzz De ce esti obosita? i-a zambit o Albina din mijlocul unei flori de musetel.

Furnica a ridicat plictisita si satula ochisorii negri si a oftat:
- Sunt blocata aici in musuroiul asta plin de nisip!
- Bazzz Dar cine te tine pe loc Furnica?
- Pai trebuie sa adun nisip si iar nisip, asta ma tine pe loc, nu pot sa fac nimic altceva.
- Bazzz Dar ce altceva ai vrea sa faci?
Furnicuta a ridicat ochii spre papadii, pareau atat de sus si de inalte.
- Nu stiu ... ce as putea sa vreau? Nu stiu sa fac nimic altceva in afara de strans nisip. Eu sunt doar o furnica ce aduna fire de nisip pentru musuroi.
- Ahaaa pai tocmai asta-i problema! Daca te vezi doar o Furnica ce cara nisip esti doar o Furnica de nisip! Dar adevarul e ca Tu nu esti DOAR o Furnica! Tu esti ORICE Furnica vrei sa devii! Intrebarea este Ce furnica vrei sa fii?
- Cum adica ... m-ai blocat cu intrebarea asta!
- Mai intai alegi ce fel de Furnica vrei sa fii si incepi sa te imaginezi ca fiind acea furnica.
- Dar cum sa fac asta?
- O sa descoperi singura, doar intreaba-te cine vrei sa fii si asculta raspunsul.
Albinuta s-a ridicat din floare, si-a scuturat picioarele de polen si i-a facut cu mana zambind:
- Tu esti singura care alege cine vrei sa fii! Nimeni altcineva in afara de tine nu poate alege ce fel de furnica sa devii!

Furnica a plecat si ea mai departe gesticuland din maini si vorbind singura iar Ili o urmarea cu interes prin lupa.
- Cum adica sa devin altfel de furnica? bodoganea Furnica singura.

A ajuns in fata unui strop de apa si s-a oprit. S-a aplecat deasupra apei si a ramas fata in fata cu imaginea ei din apa. Pentru prima data se uita la ea si se admira in oglinda.

- Hmmm Oare ce fel de Furnica mi-ar placea sa fiu?
A atins apa cu antenutele ca si cum isi mangaia imaginea si a ascultat.
Dupa un timp, a ridicat capsorul si a zambit:
- Stiu! As vrea sa fiu o furnica de lumina! O furnica ce aduce lumina in musuroi!

De atunci in fiecare dimineata Furnica se trezea plina de viata si bucurie:
- Uraaa, Inca o zi de lumina!
Acum stia exact ce are de facut: topaia din musuroi afara, isi lua umbrela de papadie si zbura cat de sus putea, unde nici nu visa ca poate ajunge.



Se aseza confortabil in lumina soarelui si incepea sa adune bobite de nisip stralucitoare de lumina pe care le aducea cu bucurie in musuroi.

Dintr-o Furnica nemultumita de nisip devenise o Furnica de lumina!


Intre timp, Zanuta se intorsese dupa Lupa pierduta. A vazut-o la fetita Ili in mana si a strigat bucuroasa:
- Oh aici era Lupa mea magica! Iti multumesc ca ai avut grija de ea!

Si Zana i-a strigat din zbor:
- Lupa cu care vedem sclipirile e in ochii fiecaruia! La radacina unui fir ti se pare urat si neimportant dar cand te uiti de deasupra ti se pare minunat!
De-atunci, Ili se trezea bucuroasa in fiecare dimineata. Si-a dat seama ca nu trebuia sa faca nimic special si interesant. Caci ea era deja speciala : prin ochii ei se vedea lumea toata!