Păpușa Magică

A fost o dată ca niciodată,

O fetiță tare cuminte și ascultătoare pe nume Lili Ann.
De când se știa, Lili Ann era de acord cu tot ce spuneau ceilalți, asculta și răspundea politicos la tot ce era rugată. Când spunea "Da" buclele ei blonde se clătinau înainte și înapoi iar ochii ei albaștri clipeau cuminți. Nici nu-și putea închipui că ar putea fi altfel decât spunea mămica ei.

Lili Ann mânca tot din farfurie, își aranja frumos hăinuțele în dulap, ajungea întotdeauna prima la grădiniță, pleca din parc atunci când era timpul să plece și se culca atunci când era ora de culcare. Mama îi alegea hăinuțele și jucăriile iar ea era de acord cu ele și nu vroia altceva.

Într-o zi, când se plimba liniștită cu mămica ei, Lili Ann s-a oprit pentru brusc în dreptul unui magazin de jucării!
- Oh wow! a șoptit ea fără să vrea cu ochișorii albaștri măriți și năsucul lipit de vitrină.

Văzuse cea mai frumoasa Păpușă din lume cum îi zâmbea dincolo de geam! Ochii ei albaștri s-au cufundat în ochii albaștri ai Păpușii și au clipit amândouă în același timp.


Dar Mama se grăbea și nu puteau intra în magazin.
- E doar un magazin de jucării Lili Ann, hai, trebuie să ajungem acasă!
- Da mami, a plecat ochii tristă Lili Ann.
Păpușa a plecat și ea ochii tristă.

De atunci Lili Ann a rămas cu gândul la Păpușa din vitrină. Nici nu-și putea închipui că ar putea să o roage pe mămica ei să-i ia Păpușa, ea nu era o fetiță insistentă ca alți copii, ea era mereu de acord cu mămica ei!

Dar Păpușa aceea... Păpușa aceea era atât de frumoasă...
Lili Ann închidea ochii și își imagina cum o strânge tare la piept și se pierde în ochii ei albaștri ca cerul. Cum îi mângăie obrajii roz și îi simte pielea fină de porțelan.


Își imagina cum îi piaptănă părul și șuvițele negre îi gâdilă degetele. Vedea cum îi dă jos hăinuțele cu grijă și o îmbracă încetișor cu alte hăinuțe curate. Cum șușotesc amândouă și-și spun secrete iar seara citesc povesti magice. I se părea ca aude cum chicotesc amândouă în pătuț și adorm una lângă alta.


Tare i-ar fi plăcut să aibă o prietenă cu care sa meargă la grădiniță, la plimbare sau la cumpărături, s-ar fi simțit înțeleasă și iubită cu o astfel de păpușă.

O vedea pe Păpușă zâmbindu-i în vis, o vedea cum coboară de pe raftul din vitrină și îi sare în brațe! Dar, când se trezea dimineața și deschidea ochii, camera ei, plină de jucării de toate felurile și culorile era goală fără Păpușa visată ...

Ziua începea și Lili Ann își făcea treaba ei cuminte.

Într-o zi, s-a nimerit sa ajungă din întâmplare aproape de magazinul unde văzuse Păpușa! Lili Ann a recunoscut drumul, inima a început sa-i bată cu putere! Poate că ... poate că acum ar putea să-și strângă în brate Păpușa! Dar Mama părea că merge pe alt drum și se îndepărtează de magazinul cu jucării! Fără sa stea pe gânduri, Lili Ann s-a smucit dintr-o dată din mâna mămicii și a fugit spre vitrină, cât pe ce să se izbească de trecători.

Cu mânuțele pe vitrină, a început să caute curioasă printre rafturi, ochii se învârteau întrebători, scotocea cu privirea printre plușuri, roboți și alte jucării. Păpușa dispăruse!


- Vino Lili Ann! s-a auzit din spatele ei vocea calmă a mămicii.

Ochii ei albaștri s-au închis trist și n-au mai văzut cerul din ochii Păpușii!

Mămica a luat-o de mână și i-a spus zâmbind :
- In curând o să fie ziua ta de naștere! Te uitai după o jucărie frumoasă, nu-i așa? Cred că știu ce ți-ai dori.
- Da? Chiar știi? a clipit Lili Ann cu speranță și bucurie în voce.
Nu-i venea să creadă că mămica ei o să-i facă surpriză chiar Păpușa pe care și-o dorea. Aștepta cu nerăbdare să vină ziua ei de naștere, își imagina cum o strânge tare tare în brațe pe Păpușa ei frumoasă, cum dansează împreună același dans. Tăia zilele din calendar și țopăia de bucurie când vedea cum se apropie aniversarea ei.

Si ziua ei a venit! Cu mânuțele tremurând de emoție, Lili Ann a tras de fundița roșie, a rupt în grabă ambalajul roz, a desfăcut cutia, a băgat mâinile amândouă înauntru pregătită să strângă Păpușa în brațe și a scos cadoul.

Zâmbetul i-a dispărut brusc.
 
- Nu-i așa că e un bebeluș frumos? Uite poți să-i dai de mâncare cu biberonul, să-i schimbi scutecul, hăinuțele, să-l culci în pătuț! Am văzut că multe dintre prietenele tale au un bebeluș de jucărie și eram sigură că iți dorești și tu unul la fel.
- Da mami ... a spus încet Lili Ann, Mulțumesc! Si a fugit în camera ei cu bebelușul.
L-a azvârlit cât colo! Ochișorii maronii s-au învârtit în capul bebelușului și a început să plângă: "Oaa Oaa!"
- Ce frumos se joacă Lili Ann, se auzea în camera cealaltă unde erau părinții și invitații.
Dar plânsul ei înăbușit în pernă nu se auzea, ea era o fetiță cuminte și mulțumea pentru orice primea.

In noaptea aceea, Lili Ann nu putea să adoarmă, se gândea la Păpușa cu ochi albaștri. Pentru prima dată ar fi vrut să aibă ceva doar al ei, să intre în magazin singură și să ia Păpușa. Pentru prima dată ar fi vrut să nu mai fie cuminte! Ar fi vrut să facă diferit de mămica ei, ar fi vrut sa spună "Nu! Nu vreau să plecam din magazin, vreau Păpușa asta, doar pe asta!"
Dar ... era prea târziu, Păpușa nici nu mai era în vitrină, probabil ajunsese la altă fetiță care știuse cum să spună că vrea Păpușa.

A doua zi la grădiniță, Lili Ann se străduia să fie veselă.

Când deodată, observă în brațe la o colegă ochii albaștri ai Păpușii. Alergă veselă înspre ea, ca și cum nimic nu mai exista, ca și cum nimeni nu o vedea, ca și cum Păpușa era doar a ei. Smulse din iubire Păpușa dar țipătul colegei o trezi brusc:

- E Păpușa mea! Nu ai voie! Mama mi-a făcut-o cadou!

Lili Ann a fugit speriată și furioasă în colțul celălalt al camerei, bebelușul ei de jucărie plângea, îi era foame! 

Câteodată, privirile celor două fetițe se mai ciocneau și cât pe ce să sară scântei, noroc că programul de grădiniță o punea pe fiecare la locul ei.

Doar Păpușa zâmbea complice: ea știa Secretul! 

Din când în când, Păpușa își îndrepta ochii spre Lili Ann ocupată cu bebelușul de jucărie. Lili Ann ridica privirea și pentru o clipă ochii lor se contopeau în cerul albastru!

Lili Ann era acum fericită:
Descoperise că Păpușa devenea a ei, ori de câte ori închidea ochii și își imagina cum o strânge în brațe. In visul ei, Păpușa devenise și mai frumoasă, devenise vie și adevărată!

Păpușa îi șoptea atunci:

"Eu sunt mereu în tine! Visează-mă și iubește-mă și vei primi mai mult decât o păpușă de jucărie! Vei primi Magia Vieții"

Soricelul Sibil

A fost o dată ca niciodată ...
Un Șoricel mic mic pe nume Sibil care locuia cu părinții lui într-o vizuină la rădăcina unui copac chiar la marginea unui lac.

Sibil avea o mare problemă: îi era foarte frică să iasă din vizuina lui și să înfrunte Pădurea! Desigur toată lumea știe ca șoriceii sunt fricoși dar Sibil era șoricelul cel mai fricos din lume! Ii era frică de tot ce mișca în Pădure, chiar și de imaginea lui din lac.

In fiecare dimineață când Șoricelul Mami îl trezea sa meargă la Școala din Pădure, Sibil plângea amarnic și striga:
- Nu vreau afară în Pădure! Nu vreau la Scoală! Vreau sa rămân aici!
Se ghemuia ca o mingiuță într-un colț al vizuinii și tremura din toată blănița lui maronie.
- Dar Sibil, trebuie sa mergi afară! Cum o să înveți să devii un Șoricel Mare dacă nu te duci la Școala din Pădure?
Oricât ii explica Șoricelul Mami, oricât îl ruga, Sibil nu vroia să audă! Se ghemuia și mai tare în colțișorul lui unde se simțea în siguranța. Până la urmă Șoricelul Mami nu avea altă soluție decât sa-l împingă brusc afară din vizuină.

Și nebunia începea! Cum ieșea afară, i se părea ca întreaga Pădure începe să-l urmărească și să-l atace!

Sibil se rostogolea ca o minge și cădea zgomotos Buffffff direct în mormanul de frunze uscate. Cum ateriza, frunzele țâșneau în sus, săreau pe el, îl acopereau, îl înțepau și-l ciupeau în toate părțile. Sibil încerca să iasă din morman, dădea cu lăbuțele în jur, se răsucea, sărea în sus, când el, când frunzele. Abia reușea să scape din movilița frunzelor și o lua la fugă mai departe.

Dar ... cum îl vedeau fugind, rădăcinile copacilor se desprindeau din pământ și săreau pe el să-l prindă în strânsoare. Bietul Sibil se împiedica și cădea, iar se ridica, fugea gâfâind, sărea peste rădăcini, printre ele, mușca speriat în stânga și în dreapta și gonea prin pădure.  

Cum îl zăreau de sus, crengile se aplecau peste Sibil, se arcuiau și-l prindeau de codiță. Il ridicau în sus, îl aruncau de la o creangă la alta apoi îl azvârleau spre alți copaci.

Bețele de pe drum se ridicau în sus, dansau răutăcioase în jurul lui și nu-l lăsau să treacă!
Pietrele i se aruncau în cale și-l blocau!
Tufele îl împingeau și-l sufocau! Firele de iarba îl înțepau și florile se încolăceau în jurul lui.

Până la urmă ajungea la Școala Pădurii gâfâind, obosit, rănit, cu inimioara bătând să-i sară din piept.
Și nebunia continua ... Ceilalți șoricei așezați frumos pe buturugă îl împingeau, îi luau lucrurile, râdeau de el și-l strigau "Sibil, Fricosul Pădurii!"

Și frica lui Sibil creștea și mai mare și mai mare și nu știa cum să facă să se termine mai repede Școala! Iar când în sfârșit se termina, era primul care țâșnea ca o săgeată înapoi spre casă!

Bietul Sibil se simțea mingea pădurii, azvârlit din vizuină și aruncat de colo colo de Pădure și de animaluțe. Si cu cât alerga mai tare cu atât i se părea că Pădurea se năpustea mai tare asupra lui!

Dar într-o dimineață, când fugea spre Scoală și se lupta cu Pădurea, a auzit niște șoapte :
- Sibil ... Sibil ...
S-a oprit brusc și a ascultat! Pădurea s-a oprit și ea brusc.
Din nou, aceleași șoapte :
- Sibil .. Sibil ..

- Oh parcă mi-am auzit numele ... s-a uitat Sibil de jur împrejur foarte uimit, cine ar putea să mă strige pe mine într-o Pădure?
Mai mult curios, Sibil a privit întrebător înspre Copaci și Copacii au privit înspre Sibil: "Oare cine?!" Apoi a privit înspre frunze și frunzele au fluturat curioase: "Oare cine?!"
Și-a coborât privirea înspre firele de iarba și firele de iarba s-au legănat dintr-o parte într-alta cântând în cor: "Oare cine?!"

- Hihi ! s-a auzit un ras cristalin venind dinspre Ciupercuțe. Eu te-am strigat, Zâna Pădurii! i-a zâmbit Mica Zâna, cocoțată pe pălăria unei ciuperci.

Ii zâmbea atât de frumos încât Sibil, cu ochișorii mari și curioși, s-a apropiat încet de Zânuța zglobie.

Și ce ciudat ... Cu cât mergea mai încet, cu atât Pădurea se mișca mai încet. 

- Văd că te pricepi la alergat, i-a spus Zânuța, parc-ai fi un titirez cu blăniță!
Dar știi Sibil, când fugi de frică, Pădurii și celorlalți li se face frică de tine și te atacă la rândul lor! Atunci când te uiți curios și frumos în jurul tău, totul se transformă în ceva curios și frumos!

Sibil asculta cu atenție. Si Pădurea asculta odată cu el.
- E ca si cum privirea ta ar fi o bagheta magica, atunci cand te uiti cu frica primesti frica iar cand te uiti cu bucurie primesti bucurie!
- Atunci când ție ți-e frică, a continuat Zâna, Pădurea simte frica ta și iți răspunde la fel!
- Dar eu nu vreau să atac Pădurea ...
- Atunci Oprește-te Sibil! Oprește-te și uită-te în jur! Ce vezi? Hihi! Si Mica Zână s-a făcut nevăzută.
- Ce vezi? a repetat Pădurea înfoiată.
Sibil s-a întors acasă mergând încet și pândind Pădurea la tot pasul.

A doua zi de dimineață, când s-a trezit, a țopăit bucuros afară din Vizuină:

- Sunt curios ... oare ce o să văd prima dată când ies în Pădure?
- Ohhh vai! O Păpădie Uriașă! Oare cum o fi într-o Păpădie?
Si Sibil se aruncă în mijlocul Păpădiei Uriașe, fulgi pufoși îl gâdilau și săreau pe boticul lui!

- Ohhh ce flori frumoase! Oare cum miros? Si florile păreau să spună "Vino, Vino și joacă-te cu noi!"
- Oare cum ar fi să mă dau pe tobogan pe tulpina florilor?
Și Sibil se cățăra pe Floare, apoi își dădea drumul pe tulpină în jos și chiuia de bucurie.

Ajungea la Școala Pădurii atât de vesel și plin de flori și fulgi pe căpșor încât ceilalți Șoricei erau uimiți, nu-l mai recunoșteau. Nu le venea să creadă că e chiar Sibil, șoricelul fricos!
Ba chiar erau foarte curioși să afle ce a mai descoperit Sibil în Pădure.

Unii dintre colegi l-au rugat pe Sibil să-i ia și pe ei să le arate ce lucruri minunate vede el.
Sibil îi privea curios "Oare ce crezi că o să vezi?"

Acum nu-i mai era frică! Avea atâtea lucruri de văzut și descoperit!

Râsul lui Sibil se auzea în toată Pădurea și toată Pădurea râdea odată cu el!