Piticu' Louis

De când se trezea, Piticu' Louis începea să alerge prin căsuța lui ca un titirez! Nu avea nici un minut de pierdut, trebuia să se spele rapid, să mănânce ceva în viteză și apoi să fugă afară. Toți piticii se grăbeau în fiecare dimineață să ajungă la Piața de Bomboane. Erau niște bomboane speciale, pregătite de Zânele Pădurii pentru Pitici. Bomboane de toate felurile și toate culorile ii așteptau cochete pe tarabele din Piața Pădurii. Unele erau cu marțipan lipicios, altele cu jeleu curgător, unele cu ciocolată topită, altele cu caramel dulce, un deliciu pentru Pitici. In fiecare seară își aranjau Coșulețul gol și adormeau cu gândul la cât de plin va fi a doua zi.

Louis știa că dacă întârzie chiar și un pic o să rămână fără bomboane așa de mare bătaie era pe ele. Si Vai! Un pitic fără bomboane era ceva de neînchipuit! Pe lângă faptul că ar fi rămas nemâncat toată ziua, ar fi fost rușinea Pădurii, toți Piticii ar fi râs de el.

Așa că nu avea timp de pierdut, a sărit din pătuț ca o săgeată!

Dar când să se dea jos, s-a împiedicat de papuci și s-a dus de-a dura până la coaja de nucă plină cu apă unde se spăla pe față și pe mâini. Coaja de nucă s-a răsturnat și l-a udat pe Pitic din cap până-n picioare.
- Oh acum trebuie să-mi schimb hăinuțele ude! a bodogănit Piticul enervat. Le-a azvârlit pe cele ude pe jos și a aruncat iute pe el alte haine șifonate.

Dar când să-și pună fesul roșu pe cap, fesul s-a agățat de piciorul patului și nu vroia sa iasă. A tras piticul, a tras cu forță, până când moțul fesului s-a rupt și Piticul a trebuit să-și pună pe cap fesul găurit! Nu-i ardea acum de glume ...

S-a aruncat spre sticluța cu suc de morcovi să ia rapid micul dejun. Dar sticluța era asa de bine închisă încât nu putea să scoată dopul. Măi sa fie... și se grăbea așa de tare! A agitat sticluța în toate părțile până când dopul a făcut "Pooooc" și tot sucul portocaliu a sărit pe nasul Piticului!
- Ei asta-i bună!Am să iau micul dejun la pachet.
A luat Piticul o caserolă minusculă și a azvârlit în ea bobițe galbene de porumb și bobițe verzi de mazăre. Dar ce să vezi! Boabele săltărețe aveau chef de joacă și oricât se chinuia să închidă caserola, capacul sărea în sus. Asta a pus capac la toate!

Și-a luat coșulețul furios și a zbughit-o pe ușă afară. Dar când să iasă afară, ușa i s-a trântit în nas! A împins ușa înapoi deschizând-o dar ușa încăpățânată s-a închis la loc! Uimit peste măsură, a mai deschis o dată ușa, a dat să iasă încetișor, temându-se să nu mai primească o ușă în față. De data asta, văzând că Piticul nu se grăbea, ușa stătea larg deschisă și nu-l mai băga în seamă. A răsuflat ușurat când a ieșit în fața casei.

Afară, toți Piticii goneau cu coșulețe goale spre Piața din pădure, se împiedicau unii de alții, se rostogoleau, se ridicau și săreau ca săgețile unii printre alții! Piticu' Louis și-a luat avânt și a dat să pornească. Dar coșulețul s-a prins în clanța ușii iar Louis stătea pe loc și bătea din picior furios. Abia a reușit să elibereze coșul din clanța ușii.

Și-a făcut din nou elan și a sărit cu viteză pe cărare. Nici n-a apucat sa fugă prea mult că s-a și împiedicat de un bolovan obraznic așezat parca intenționat în mijlocul drumului! Piticul a aterizat direct cu nasu-n pământ și coșulețul pe cap! S-a ridicat înfuriat, și-a scuturat hainele și fesul găurit, a aruncat bolovanul cat colo și a luat-o iar la fugă.

Ceilalți Pitici erau cu mult înaintea lui, ii vedea cum țopăiau și se înghesuiau unii în ceilalți.
- Dacă nu mi se întâmplau atâtea, aș fi ajuns primul!

Și-a amintit că este o scurtătură pe un drum secret printr-o poieniță cu frunze înalte și Stejari tăcuți și serioși. De obicei, Piticii nu o luau pe drumul ăsta pentru că era greu de străbătut dar Louis n-a stat să se gândească, a pornit hotărât pe scurtătură. Țopăia când pe un bolovan când pe altul, certa firele de iarbă că-i stau în cale și florile că au înflorit chiar în drumul lui. Alerga și gâfâia și zici că toate-i stăteau în cale. Ajungea acum în dreptul Stejarilor, mai avea un pic și ieșea în calea Piticilor. A grăbit pasul bodogănind crenguțele și frunzele căzute pe jos. Se și vedea ajungând în piața de bombane, se și vedea umplându-și coșulețul pană la refuz așa că alerga cu viteză de se ridicau frunzele-n urma lui!

O crenguță neatentă s-a blocat în picioarele lui și Vaaaaai Piticul s-a rostogolit pe o frunză mare de stejar! Avea așa o viteză încât Piticul s-a dat de-a dura ca o nucă, frunza de stejar s-a agățat de el și s-a înfășurat strâns în jurul lui. Piticul a rămas blocat în frunză ca-ntr-o clătită verde! A încercat să iasă, s-a zbătut, s-a răsucit... dar cu cat se sbatea mai tare cu atat frunza se strangea mai tare in jurul lui. Suspina înfășurat în frunză si se uita în depărtare cum ceilalți Pitici își umpleau coșurile cu bomboane colorate.

Era răcoare în frunză, era pentru prima dată când stătea undeva pe loc, fără să fugă nicăieri. Era așa de plăcut să stea, doar să stea. Si ce ciudat ... acum frunza nu-l mai strângea, îl îmbrățișa. Niște fulgi de păpădie au ajuns râzând pe năsucul lui și Piticul gâdilat a strănutat Hapciu! Picioarele-i atârnau afară din frunză și degetele atingeau pământul rece. De plictiseală, a început să frece pământul cu tălpițele. Era pentru prima dată când simțea pământul sub tălpile lui. Hmmm ce miros placut de pamant si frunze. Se grăbea tot timpul încât uitase atâtea lucruri.

De jos, din frunza răsucită-n jurul lui, putea să se uite în sus la cer și să vadă cum strălucea soarele printre frunze. Pentru prima dată nu mai putea să-și miște mâinile și picioarele și pentru prima dată își dădea seama că are mâini și picioare! Era liber să stea! Să stea și să se bucure că respiră într-o frunză, că vede soarele, că aude păsările ciripind, că simte pământul și tot ce-l înconjoară.

Un miros dulceag l-a făcut să închidă ochii și sa zâmbească, îi era cunoscută aroma asta.
Aproape de frunza în care stătea nemișcat, o tufă veselă își legăna fructele de pădure. Bobițe de afine, coacăze, căpșuni, zmeură și mure, toate străluceau în soare si ii faceau cu ochiul.
- Oh da, și-a amintit! Demult de tot când nu se grăbea și avea timp, găsea fructe de pădure peste tot și ii placeau la nebunie.

Frunza aproape că s-a desprins singură în jurul lui, Louis s-a ridicat încetișor și s-a îndreptat pofticios spre tufa cu bobițe roșii.

Piticii se întorceau grăbiți la casele lor cu coșurile pline de bomboane pictate.
- Ai pierdut atâtea bomboane delicioase! strigau Piticii, trecând pe lângă Louis mândri de reușita lor.

Dar Louis a zâmbit. Acum era în sfârșit liber sa se bucure de tot ce vedea in jur.
Acum avea timp să culeagă fructe de pădure și să le mănânce pe îndelete !