Soricelul Sibil

miercuri, iunie 15, 2016 16 Comments A+ a-




A fost o dată ca niciodată ...
Un Șoricel mic mic pe nume Sibil care locuia cu părinții lui într-o vizuină la rădăcina unui copac chiar la marginea unui lac.

Sibil avea o mare problemă: îi era foarte frică să iasă din vizuina lui și să înfrunte Pădurea! Desigur toată lumea știe ca șoriceii sunt fricoși dar Sibil era șoricelul cel mai fricos din lume! Ii era frică de tot ce mișca în Pădure, chiar și de imaginea lui din lac.

In fiecare dimineață când Șoricelul Mami îl trezea sa meargă la Școala din Pădure, Sibil plângea amarnic și striga:
- Nu vreau afară în Pădure! Nu vreau la Scoală! Vreau sa rămân aici!
Se ghemuia ca o mingiuță într-un colț al vizuinii și tremura din toată blănița lui maronie.
- Dar Sibil, trebuie sa mergi afară! Cum o să înveți să devii un Șoricel Mare dacă nu te duci la Școala din Pădure?
Oricât ii explica Șoricelul Mami, oricât îl ruga, Sibil nu vroia să audă! Se ghemuia și mai tare în colțișorul lui unde se simțea în siguranța. Până la urmă Șoricelul Mami nu avea altă soluție decât sa-l împingă brusc afară din vizuină.

Și nebunia începea! Cum ieșea afară, i se părea ca întreaga Pădure începe să-l urmărească și să-l atace!

Sibil se rostogolea ca o minge și cădea zgomotos Buffffff direct în mormanul de frunze uscate. Cum ateriza, frunzele țâșneau în sus, săreau pe el, îl acopereau, îl înțepau și-l ciupeau în toate părțile. Sibil încerca să iasă din morman, dădea cu lăbuțele în jur, se răsucea, sărea în sus, când el, când frunzele. Abia reușea să scape din movilița frunzelor și o lua la fugă mai departe.

Dar ... cum îl vedeau fugind, rădăcinile copacilor se desprindeau din pământ È™i săreau pe el să-l prindă în strânsoare. Bietul Sibil se împiedica È™i cădea, iar se ridica, fugea gâfâind, sărea peste rădăcini, printre ele, muÈ™ca speriat în stânga È™i în dreapta È™i gonea prin pădure.  

Cum îl zăreau de sus, crengile se aplecau peste Sibil, se arcuiau și-l prindeau de codiță. Il ridicau în sus, îl aruncau de la o creangă la alta apoi îl azvârleau spre alți copaci.

Bețele de pe drum se ridicau în sus, dansau răutăcioase în jurul lui și nu-l lăsau să treacă!
Pietrele i se aruncau în cale și-l blocau!
Tufele îl împingeau și-l sufocau! Firele de iarba îl înțepau și florile se încolăceau în jurul lui.

Până la urmă ajungea la Școala Pădurii gâfâind, obosit, rănit, cu inimioara bătând să-i sară din piept.
Și nebunia continua ... Ceilalți șoricei așezați frumos pe buturugă îl împingeau, îi luau lucrurile, râdeau de el și-l strigau "Sibil, Fricosul Pădurii!"

Și frica lui Sibil creștea și mai mare și mai mare și nu știa cum să facă să se termine mai repede Școala! Iar când în sfârșit se termina, era primul care țâșnea ca o săgeată înapoi spre casă!

Bietul Sibil se simțea mingea pădurii, azvârlit din vizuină și aruncat de colo colo de Pădure și de animaluțe. Si cu cât alerga mai tare cu atât i se părea că Pădurea se năpustea mai tare asupra lui!

Dar într-o dimineață, când fugea spre Scoală și se lupta cu Pădurea, a auzit niște șoapte :
- Sibil ... Sibil ...
S-a oprit brusc și a ascultat! Pădurea s-a oprit și ea brusc.
Din nou, aceleași șoapte :
- Sibil .. Sibil ..

- Oh parcă mi-am auzit numele ... s-a uitat Sibil de jur împrejur foarte uimit, cine ar putea să mă strige pe mine într-o Pădure?
Mai mult curios, Sibil a privit întrebător înspre Copaci și Copacii au privit înspre Sibil: "Oare cine?!" Apoi a privit înspre frunze și frunzele au fluturat curioase: "Oare cine?!"
Și-a coborât privirea înspre firele de iarba și firele de iarba s-au legănat dintr-o parte într-alta cântând în cor: "Oare cine?!"

- Hihi ! s-a auzit un ras cristalin venind dinspre Ciupercuțe. Eu te-am strigat, Zâna Pădurii! i-a zâmbit Mica Zâna, cocoțată pe pălăria unei ciuperci.

Ii zâmbea atât de frumos încât Sibil, cu ochișorii mari și curioși, s-a apropiat încet de Zânuța zglobie.

Și ce ciudat ... Cu cât mergea mai încet, cu atât Pădurea se miÈ™ca mai încet. 

- Văd că te pricepi la alergat, i-a spus Zânuța, parc-ai fi un titirez cu blăniță!
Dar știi Sibil, când fugi de frică, Pădurii și celorlalți li se face frică de tine și te atacă la rândul lor! Atunci când te uiți curios și frumos în jurul tău, totul se transformă în ceva curios și frumos!

Sibil asculta cu atenție. Si Pădurea asculta odată cu el.
- E ca si cum privirea ta ar fi o bagheta magica, atunci cand te uiti cu frica primesti frica iar cand te uiti cu bucurie primesti bucurie!
- Atunci când ție ți-e frică, a continuat Zâna, Pădurea simte frica ta și iți răspunde la fel!
- Dar eu nu vreau să atac Pădurea ...
- Atunci Oprește-te Sibil! Oprește-te și uită-te în jur! Ce vezi? Hihi! Si Mica Zână s-a făcut nevăzută.
- Ce vezi? a repetat Pădurea înfoiată.
Sibil s-a întors acasă mergând încet și pândind Pădurea la tot pasul.

A doua zi de dimineață, când s-a trezit, a țopăit bucuros afară din Vizuină:

- Sunt curios ... oare ce o să văd prima dată când ies în Pădure?
- Ohhh vai! O Păpădie Uriașă! Oare cum o fi într-o Păpădie?
Si Sibil se aruncă în mijlocul Păpădiei Uriașe, fulgi pufoși îl gâdilau și săreau pe boticul lui!

- Ohhh ce flori frumoase! Oare cum miros? Si florile păreau să spună "Vino, Vino și joacă-te cu noi!"
- Oare cum ar fi să mă dau pe tobogan pe tulpina florilor?
Și Sibil se cățăra pe Floare, apoi își dădea drumul pe tulpină în jos și chiuia de bucurie.

Ajungea la Școala Pădurii atât de vesel și plin de flori și fulgi pe căpșor încât ceilalți Șoricei erau uimiți, nu-l mai recunoșteau. Nu le venea să creadă că e chiar Sibil, șoricelul fricos!
Ba chiar erau foarte curioși să afle ce a mai descoperit Sibil în Pădure.

Unii dintre colegi l-au rugat pe Sibil să-i ia și pe ei să le arate ce lucruri minunate vede el.
Sibil îi privea curios "Oare ce crezi că o să vezi?"

Acum nu-i mai era frică! Avea atâtea lucruri de văzut și descoperit!

Râsul lui Sibil se auzea în toată Pădurea și toată Pădurea râdea odată cu el!






16 comentarii

Write comentarii
Anonim
AUTHOR
20 iunie 2016 la 23:01 delete

Mi-a placut povestea aceasta deoarece este plina de aventuri si peripetii.
Maria Gabriela Volosincu

Reply
avatar
Flo
AUTHOR
21 iunie 2016 la 09:34 delete

Multumesc mult Maria, ma bucur ca ti-a placut :)

Reply
avatar
hxi1674
AUTHOR
21 iunie 2016 la 17:16 delete

f frumoase si sensibile povestile Flo.
sper sa mai scrii multe altele la fel de sensibile si pline de continut.

Reply
avatar
Flo
AUTHOR
22 iunie 2016 la 01:42 delete

Multumesc mult ca ma citesti hxi1674! Asa o sa fac :)

Reply
avatar
Zina
AUTHOR
12 iulie 2016 la 20:13 delete

Foarte frumoasă si educativă! Multumesc,Zina

Reply
avatar
Anonim
AUTHOR
12 iulie 2016 la 20:47 delete

Foarte frumoasa poveste într adevăr! ! La cat mai.multe! Mult succes și felicitări! Raluca

Reply
avatar
Anonim
AUTHOR
13 iulie 2016 la 21:14 delete

Superba povestea! Asa e! Schimbarea începe cu noi! Felicitări!

Reply
avatar
Anonim
AUTHOR
25 august 2016 la 23:08 delete

Superb, felicitari

Reply
avatar
Mira
AUTHOR
13 noiembrie 2016 la 21:35 delete

Citim si recitim poveștile tale,Flo!si Iduan ma întreaba din cand in cand,ia vezi,Mami,mai e vreo poveste noua?Iti multumim!! Magice,intr-adevăr!

Reply
avatar
Flo
AUTHOR
14 noiembrie 2016 la 22:59 delete

Ce ma bucur!!! Multumesc Mira! Iduan, ma scutur de praf si ma apuc din nou de Povesti :)

Reply
avatar
Anonim
AUTHOR
21 martie 2017 la 00:02 delete

Multumim din suflet pt povesti!Sunt cu adevarat magice,iar cei doi copii ai mei le integreaza foarte bine.Noaptea la somn sunt nelipsite!Ne sunt foarte dragi!Bune pentru ei si bune pentru mine😃Multumim!

Reply
avatar
Flo
AUTHOR
21 martie 2017 la 14:17 delete

Ce frumos, sunt tare fericita!!! Multumesc mult!!!

Reply
avatar
Anonim
AUTHOR
21 martie 2017 la 23:30 delete

Màmicà dragà,povestile tale minunate se opresc in 2016😔Ne-ai obisnuit cu ele(noi de curand te-am descoperit si-ti citim pe nerasuflate tot ce ai scris aici.Unde te gasim?Ai mai scris ceva?Ma gandesc ca cei trei eroi nu-ti lasa mult timp sa scrii😃,dar daca ai mai scris undeva,daca ai vreo carte sau orice,te rog sa ne anunti,sa stim unde te gasim.Facebook...orice.Te pupam si chiar daca nu ne cunoastem,vreau sa stii ca ne-ai facut mult bine.

Reply
avatar
Flo
AUTHOR
22 martie 2017 la 00:06 delete

Wooow imi vine sa topai de bucurie, multumesc mult mult pentru mesaj!!! Imi da aripi sa merg mai departe!
Ma gasiti aici pe FB https://www.facebook.com/profile.php?id=100006652338698 si pe pagina FB a Povestilor:
https://www.facebook.com/povestimagice/
Va pup pe toti 3 😊

Reply
avatar
Geanta Cristina
AUTHOR
23 martie 2017 la 19:22 delete

Foarte frumoasa poveste! Felicitari !

Reply
avatar
Flo
AUTHOR
23 martie 2017 la 21:37 delete

Multumesc din suflet!!!

Reply
avatar