Buburuza Lucy

Buburuza Lucy era tare neatentă și neîndemânatică!

De dimineață pană seara se împiedica, se rostogolea, se lovea de tot ce-i ieșea în cale.
Cele sase picioare i se încurcau de zici că nu erau ale ei: două picioare o luau înainte, două trăgeau în spate, unul la stânga, unul la dreapta, mereu se dezechilibra.

Cele patru aripioare nu o ascultau deloc și stăteau mereu șifonate pe spate iar când își lua zborul, se zbăteau și se împingeau una pe alta de zici că era un titirez amețit în aer.

Fiecare dimineață începea exact la fel: când se dădea jos din Floarea unde dormea cu familia ei, se auzea un mare buf! "Oh, iar a căzut Lucy" chicoteau celelalte buburuze trezite cu mult înaintea ei.

Si Lucy se ridica bosumflată. Așa începea ziua ei.

Își lua supărată coșulețul și pleca în grup cu celelalte buburuze să caute provizii pentru ziua care începea. Tot drumul auzea doar : 
"- Lucy! Fii atentă!"
"- Ți-am spus să mergi frumos!"
"- De ce nu te uiți pe unde mergi? "
"- Nu mai zbura așa de sus! Nu mai zbura așa de jos"
"- Nu mai pierde timpul! Nu mai visa!"
"- Lucy, hai vino!"

O dată a reușit să-și umple Coșulețul cu bobițe de sare, un deliciu pentru buburuze. Era așa de mândră, numai ea știe unde le-a găsit. Abia aștepta să-i arate Buburuzei Mami ce a reușit. Dar în drumul spre casă, în timp ce zbura visătoare, s-a izbit de creanga unui copac și a scăpat Coșulețul direct în râul cu apă. Oh vai, toate bobițele de sare au căzut și s-au topit în apă iar ea s-a întors acasă tristă cu Coșulețul gol.
"Iar ai venit cu mâna goală ..." o certa Buburuza Mami.

Cel mai greu îi era seara la culcare când trebuia să se cațere pe firul de Floare unde dormea. Se apropia momentul când toate gâzele intrau fiecare în căsuțele lor Floare. Lui Lucy îi venea să o ia la fugă, să se ascundă, să nu mai vadă pe nimeni. Zici ca era spectacol, toate buburuzele se uitau la ea comentând: "Oare până unde va reuși să urce în seara asta?" Lucy respira adânc, se pregătea și se agăța de firul verde al tulpinii.
Se urca, se urca, încă un pic și deodată toate picioarele ei alunecau pe fir în jos. Iar încerca, iar aluneca și BUF se lovea de pământ. Până la urmă, după mai multe încercări nereușite, Buburuza Tati o lua de aripioare și ii făcea vânt direct în Floare.

Se simțea tare rușinată și neputincioasă, nimic din ce făcea nu era bine.
Toți o certau că e așa neatentă. Toți ii spuneau "Tu nu poți, fac eu în locul tău!"

Nimeni nu mai văzuse așa o Buburuză neîndemânatică!
Nici ei nu-i venea să creadă că este o Buburuză. Buburuzele sunt delicate, elegante, descurcărețe în niciun caz așa ca ea. Își ura picioarele împiedicate, antenele încurcate și aripile șifonate.
" - Poate că nu sunt Buburuză, poate că sunt altceva..." spera ea și întorcea capul spre aripi. Dar ofta tristă, cele 7 bulinuțe negre erau tot acolo, pe spatele ei, la fel ca la celelalte buburuze. Adormea tristă și se trezea căzând din nou din Floare.

Când era timpul pentru joacă, Lucy pleca singură la plimbare. Nu-i plăcea deloc să stea cu celelalte buburuze copilași, să sară de pe o floare pe alta, să facă tot felul de concursuri sau jocuri de gâze. Ar fi râs toți de ea asa că prefera să se joace singură. Avea un loc secret pe care-l știa doar ea: zbura pana la marginea pădurii, apoi o lua pe o cărare secretă și ajungea într-un colțișor magic.
Aici se simțea liberă, aici uita că este o buburuză. Ii plăcea să se scalde în razele soarelui, să asculte cântecul pasărilor, să viseze fără sa o întrerupă nimeni. Ii plăcea să împletească fire de iarbă, să facă puzzle din bucăți rupte de frunze, să coloreze cu polen pe scoarța copacilor. Se juca de-a v-ați ascunselea cu razele de soare, se ascundea după frunzele lungi de iarba și "Bau!" la Soare. Iar razele de soare o fugăreau răzând.

Cum stătea ea relaxată la umbra unei frunze, niște fire de paie obraznice au căzut direct pe bulinele ei negre și Lucy a tresărit uimită. Paiele aurii străluceau așa de frumos în lumina soarelui încât Lucy nu-și mai lua ochii de la ele. Cu un cântecel în minte, a început sa îmbine paiele unul peste altul, să le lege cu măiestrie și din mânuțele ei delicate a ieșit o Scară mititică, perfectă.
"- Oh văd că deja ai folosit paiele mele ..." a spus Vrăbiuța nedumerită de pe creanga de deasupra.
"- Le adunam pentru cuibul meu. Dar Wow ce Scară minunată ai construit! Ai niște mânuțe foarte pricepute. Dacă vrei iți mai aduc paie, oricum aduc și pentru cuibul meu."

Din ziua aceea, Buburuza nu s-a mai oprit din construit, era foarte concentrată, mânuțele ei lucrau de zor și îmbinau firele de paie pe care Vrăbiuța i le aducea.
Când în sfârșit a fost gata, Buburuza cu ajutorul Vrăbiuței a cărat Scara până la Floarea Căsuță unde locuia. Era atât de mandră de ce a reușit să facă. Acum în sfârșit se putea cățăra pe Scară, până sus la petalele florii. Pentru prima dată a reușit! Toate celelalte Buburuze au rămas impresionate.

Lucy a adormit fericită iar dimineața a putut sa coboare pe scară fără să mai cadă.

Acum în fiecare dimineață, când se trezește zâmbește la Soare.
Își întinde aripile jucăușe în razele soarelui, se scaldă într-o picătură de rouă, se șterge cu petale catifelate de trandafir. Își pudrează toate cele 6 piciorușe cu polen și se apucă de treabă : vrea să-și înalțe Scara până sus la Cer.

Acum știe ca Poate să facă orice are ea nevoie! E fericită că e Buburuza Lucy!