Verde Albastru

Pentru Aniela

A fost o dată ca niciodată,

Doua Fetițe zâmbărețe, una Verde una Albastră, ce creșteau una lângă alta, mânuță în mânuță și ochi în ochi.
Ieșeau afară toată ziua înconjurate de spiriduși mici verzi și albaștri, țopăiau și râdeau în Soare ca și cum numai ele existau pe pământ! Se jucau în pădure și adunau frunze, își spuneau povesti, râdeau și plângeau, se certau și se împăcau! Fugeau de spiridușii verzi albaștri, mâncau bomboane pe ascuns și își șopteau secrete la ureche.

Mâncau brioșe, una mai repede ca alta, beau lapte cu cacao, miroseau lavandă și adormeau fiecare cu gândul la cealaltă.
A doua zi o luau de la capăt, alergau după spiridușii verzi albaștri, își răsturnau jucăriile una alteia, strângeau, împachetau și își legau căsuțele.
Fetița Albastră îi fura nucile din dulap iar Fetița Verde îi fura ciocolata, se certau pe biscuiții necopți, își promiteau luna și iar adormeau fiecare cu gândul la cealaltă.

Până când, într-o dimineață, Fetița Verde s-a urcat râzând pe bicicleta ei, a făcut cu mânuța și a plecat pentru totdeauna cu spiridușii verzi.

Fetița Albastră a urmărit bicicleta până când în ochii ei nu a mai fost nimic verde.
- Cum aș putea să rămân eu aici când ea este acolo? suspina Fetița Albastră ...

De atunci, Fetița Albastră o tot căuta pe Fetița Verde.
O căuta în pădure printre copaci dar nu o găsea! O căuta printre frunzele de pe jos dar nu o găsea. O căuta printre leagăne și tobogane dar tot nu o găsea.
Asculta șoaptele aduse de vânt, i se părea că o aude râzând dar nu era ea.
Se lipea de brazii verzi și îi întreba:
- Brăduți, oare unde o găsesc?
Dar brăduții se legănau și nu răspundeau nimic.

O căuta în trandafirii roz dar nu o găsea nici acolo.


O căuta în magazine printre rafturile cu bomboane și ciocolată dar tot nu o găsea. Credea că o va găsi dacă mănâncă înghețată așa cum făceau înainte când împărțeau dar înghețata se topea acum pe mânuțele ei singure căci nu mai avea niciun gust.

I se părea că fără Fetița Verde nimic nu mai era la fel, nici stropii de ploaie nu cădeau la fel, nici iarba nu mai creștea ca înainte și nici păsările nu mai ciripeau la fel.

O căuta peste tot dar nu o mai găsea și nimic nu mai era verde în jurul ei.
Si Fetița Albastră s-a albăstrit și mai tare de tristețe!


Într-o zi când ploua cu găleata, Fetița Albastră se plimba tristă cu spiridușii albaștri prin pădure. Obosise de la atâta căutat, se uitase în fiecare strop de ploaie dar tot nu o găsise pe Fetița Verde. S-a așezat pe bușteanul unde obișnuiau să stea una lângă alta și a început să plângă.

Zanuța pădurii s-a așezat încet lângă ea și a întrebat-o:
- De ce plângi Fetiță Albastră?
Fetița a plecat capul și a închis ochișorii triști.
- Am pierdut-o pe prietena mea Verde și nu o mai găsesc...
- Asta pentru că nu cauți ce trebuie!
- Cum adică? a deschis Fetița ochii mirată.
- Ce te aștepți să găsești? Ce crezi tu despre prietena ta? Tu ai văzut-o Verde și acum crezi că ea este doar Verde?
- Dar cum să o văd?
- Iubirea și prietenia nu se află în ceea ce credem noi despre cineva, iubirea se află acolo unde nu credem nimic, doar simțim!
- Eu credeam ca ea este doar Verde și o cautam doar așa...
- Dincolo de orice culoare, dincolo de ceea ce pare că se vede, Ea este tot ce e mai frumos și mai luminos! La fel și tu! Când tu te vezi pe tine dincolo de orice culoare, când găsești în tine tot ce e mai frumos și mai luminos, atunci o găsești și pe ea!

Iar ceea ce este mai frumos și mai luminos, nu se pierde și nu se desparte niciodată.

Fetița Albastră s-a întors acasă, a luat o foaie albă și a început să scrie o scrisoare:
"Acum te văd așa cum ești tu, nu așa cum cred eu că ești!"

Apoi, a închis ochii și și-a adus aminte cum o întreba Fetița Verde mai demult:
"- Unde ai fost până acum?"
Si Fetița Albastră i-a răspuns în gând:
- Îmi pare rău, nu am știut unde să te caut până acum...

Fetița Albastră primise cel mai frumos cadou de la Fetița Verde!
Acum știa că vor fi mereu împreună atâta timp cât se vedeau una pe cealaltă exact așa cum erau!