Într-o zi!

A fost odată ca niciodată,

O fetiță pe nume Emi care nu știu cum se făcea dar se împiedica tot timpul. Ai fi zis că un spiriduș invizibil îi punea piedică și o bloca la tot pasul. Uneori, spiridușul invizibil îi azvârlea conuri de brad în față și Emi se trezea pe jos, direct cu nasul între conuri.

De câte ori vroia să ajungă undeva, fix atunci se pornea o furtună și o ținea pe loc! De câte ori avea ceva de făcut, o carte colorată i se deschidea în față, o atrăgea și o ținea pe loc.

Când vroia să deseneze, creioanele rămâneau înțepenite pe foaie și nu vroiau să scrie! Când avea poftă de dulceață, capacele toate se strângeau și niciun borcan nu se deschidea în mana lui Emi!

Si parcă toate lucrurile se agățau de ea: frunzele se năpusteau spre ea și se înfășurau în jurul picioarelor, șervetele se lipeau de hainele ei, crenguțe de pe jos ii înțepau pantofii, nu făcea un pas fără sa fie blocată de ceva!

Simțea că nu ajunge nicăieri, că stă pe loc și se învârte în cerc încercând să scape de toate care o blocau.

Într-o bună zi, Emi a ajuns într-o grădină mare și frumoasă și cum se plimba ea printre flori, s-a trezit față în față cu un Magician Spiriduș cu ochi negri sclipitori. Apăruse brusc înaintea ei ca orice Magician ... scotea tot felul de lucruri din pălăria lui neagra, învârtea răsucea mâinile, mângâia aerul și făcea să apară tot ce vroia, ca orice Magician.

- Oh wow! Fetița făcea ochii mari și se uita fascinată cum Magicianul face ca Totul să fie Posibil!

Magicianul Spiriduș s-a apropiat hotărât de fetiță, s-a lăsat în jos și i-a șoptit:
- Eu pot să te duc oriunde vrei tu!


Fața fetiței s-a luminat toată:
- Oh daaa daaa!!!
- O să te duc în cel mai frumos loc din lume unde toate dorințele tale se vor împlini!
Fetița nu mai putea de bucurie! O să ajungă în cel mai frumos loc din lume!!!
- Dar ... pentru asta, trebuie să meriți!!! adaugă răspicat Magicianul.
- Oh da da! fac orice!
- Trebuie să uzi gradina fir cu fir! Si dacă uzi perfect toată gradina, într-o zi o să te duc în cel mai frumos loc din lume! Si Magicianul s-a făcut nevăzut!

- Asta e simplu! și-a spus Emi. Si s-a apucat entuziasmată de treabă. A luat stropitoarea și a început să ude în stânga și-n dreapta cu energie și bucurie. Dar grădina era mare și stufoasă. Uneori mai uita câte un fir de iarbă ... alteori punea apă în grabă și uda prea puțin. Uneori obosea și bratele ii cădeau fără putere pe lângă corp, alteori îi era prea cald și îi venea sa renunțe. Dar era atât de curioasă să ajungă în cel mai frumos loc din lume încât pană la urmă a reușit să termine de udat toată grădina. S-a așezat pe o bancă și a pus stropitoarea goală lângă ea. Își terminase treaba și aștepta nerăbdătoare și zâmbitoare să vină Magicianul!

În scurt timp, a apărut și Magicianul. Într-o clipă, privirea lui ageră a cuprins și a verificat toată grădina.
- Hmm nu e deajuns! Nu meriți să te duc în cel mai frumos loc din lume!

Fetița Emi a plecat ochii tristă iar florile și-au plecat petalele. Oricât a muncit a fost degeaba, tot nu va ajunge în cel mai frumos loc din lume!

- Dar ... răsună vocea Magicianului, dacă te străduiești și mai mult, într-o zi am să te duc în cel mai frumos loc din lume!

Emi s-a entuziasmat din nou.
- Oh da da, promit că de data asta o să fac mai bine!
- Trebuie să faci curat în grădină, să strângi toate frunzele și firele uscate, fiecare floare să fie la locul ei și fiecare bucățică de pământ perfect aranjată!

Si Magicianul s-a îndepărtat strigându-i din urmă:
- Ai grijă Emi! Eu sunt Magician și văd tot ce faci! Văd toate greșelile și boacănele tale!
Dar nu uita: dacă faci ce ți-am spus, într-o zi am să te duc în cel mai frumos loc din lume! răsuna vocea din depărtare.

Si Emi a început din nou plină de speranță să facă treabă în gradină. Și-a suflecat mânecile, a luat toate ustensilele și a început bucată cu bucată sa strângă. Mâinile și picioarele nu-i stăteau locului, strângea fiecare frunză uscată, rupea crenguțele uscate și lega tulpinile. Ce-i drept, mai greșea uneori și sforile cu care lega tulpinile se desfăceau. Sau poate mai rămânea vreo frunză două în urma ei. Si poate nu reușea să rupă chiar toate crengile uscate. Mâinile erau pline de pământ și zgârieturi, fruntea-i era transpirată și oboseala o încetinea dar nu s-a oprit pană nu a terminat ultimul colțișor de grădină.
S-a scuturat pe mâini și s-a așezat zâmbind pe banca verde, în ochii ei străluceau florile.  
Era sigură că de data asta Magicianul va fi mulțumit.

Când s-a întors, Magicianul a aruncat o privire peste grădină și i-a răspuns scurt:
- Hmm nu e deajuns! Nu meriți să te duc în cel mai frumos loc din lume!

Emi nu a putut să scoată niciun cuvânt, era prea obosită.
Mânuțele ei s-au strâns una într-alta iar florile din grădină s-au lipit una de alta.

- Dar ... a continuat Magicianul, dacă te străduiești și mai mult, într-o zi am să te duc în cel mai frumos loc din lume!
- Oh da! Am să muncesc și mai mult!
Magicianul i-a aruncat atunci un sac cu semințe de flori și s-a făcut nevăzut!
- Să nu-ți scape nicio sămânță! se auzea vocea lui gravă.

Fetița a prins sacul cu semințe, l-a desfăcut cu grijă și a început să planteze plină de speranță. Ochii ei fixau semințele cu atenție, mânuțele ei dădeau pământul la o parte și așeza semințele încetișor apoi le acoperea din nou cu pământ. Ochii o usturau, genunchii o dureau, mâinile erau obosite dar trebuia să planteze perfect tot sacul cu semințe. Ofta și se încuraja, de data asta o să facă perfect.
Era sigură că de data asta va primi ceea ce-i promisese Magicianul.

Când în sfârșit a golit sacul, s-a așezat încrezătoare pe bancă și a așteptat. Si a așteptat... iar florile așteptau odată cu ea.

Când ultimele raze ale soarelui mângâiau florile, a apărut Magicianul. Ochii lui de vultur au observat două semințe căzute.
- Hmm nu e deajuns! Nu meriți să te duc în cel mai frumos loc din lume!

Emi s-a aruncat obosită în iarbă. Tot degeaba! Uitase două semințe și acum nu va ajunge în cel mai frumos loc din lume...

- Acum e prea târziu, i-a strigat Magicianul! Ai devenit prea mare ca să mai intri în cel mai frumos loc din lume! Si s-a făcut nevăzut, în urma lui auzindu-se doar râsul lui.

Emi a început să plângă, să lovească pământul cu picioarele și să smulgă iarba!
Magicianul nu a dus-o nici acum în cel mai frumos loc din lume așa cum i-a promis și dintr-o dată totul în jur i-a devenit urat și întunecat. Grădina toată parcă s-a ofilit în jurul ei. Căci simțea că niciodată ea nu va mai ajunge în cel mai frumos loc de pe pământ.

Dar pentru că era o gradină fermecată, o Zână s-a ivit lângă fetiță și i-a zâmbit blând:
- Tu chiar ai crezut asta?
- Oh da.... a răspuns Emi printre suspine. Am crezut că se va ține de promisiune!
- Nu cumva ... Ai crezut că tu nu poți și atunci inventai singură capcane?
- Ce vrei sa spui?
- Atunci când știi unde vrei să ajungi, nimeni și nimic nu te poate împiedica!
- Oh totul a fost degeaba, nu voi ajunge niciodată!

- Nimic nu este degeaba! Tot ceea ce ai lucrat în grădină nu a fost degeaba ci ți-a arătat cel mai important lucru: Că nimeni, nici măcar un Magician nu te poate duce nicăieri în afară de tine! Si ai mai învățat ceva! Magicianul avea dreptate: ai devenit prea mare ca să te mai ducă el. Pentru că acum ești destul de mare ca să te duci oriunde vrei TU!
- Si dacă nu am să reușesc?
- Si dacă ai să reușești? Cine hotăraște care este cel mai frumos loc din lume pentru tine?
- Eu ...
- Exact! Deci cine știe cum să ajungă în cel mai frumos loc din lume?
- Eu ....

Emi văzu un puf de păpădie plutind liber și ușor în jurul ei.
- Aș vrea să fiu un puf de păpădie, suspină Emi. Ca să zbor și să ajung acolo unde vreau!
- Dar știi ... îi răspunse Zâna, uneori și puful de păpădie rămâne blocat. Si Zâna luă încetișor puful de păpădie care tocmai se agățase într-un fir lung de iarbă și se zbătea să iasă.

Îl puse cu grijă în mâna lui Emi și îi șopti:
- Puful de păpădie este acum în cel mai frumos loc din lume! A ajuns visul cuiva!
Emi duse puful în dreptul obrazului și închise ochii. Fulgii de păpădie o gâdilau și o făceau să râdă!

- Deschide ochii Emi și uită-te în jurul tău! Cine a lucrat toată grădina? Cine a udat, a îngrijit și a plantat? Cine a dat viată și bucurie grădinii?
- Eu ...

Zânuța își desfăcu aripile și își luă zborul:
- Magia este doar în Tine! Nimeni nu poate să te ducă nicăieri în afară de tine!

Atunci, fetița și-a îndreptat privirea înspre puful de păpădie și răzând a suflat cu putere și toți fulgii au zburat peste gradina. Fetita râdea și florile râdeau odată cu ea caci și-a dat seama că este deja în cel mai frumos loc din lume!