a-ti urma visul
Se afișează postările cu eticheta a-ti urma visul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta a-ti urma visul. Afișați toate postările

Trandafirul încăpățânat




Mugurașul crud abia se ițise pe ramura verde din tufa de trandafir și gângurea bucuros la Soare. Era atât de curios de tot ce vedea în jurul lui, își scotea căpșorul fascinat printre frunze și saluta vesel pe toată lumea. Inspira aerul și se umplea de bucurie! Privea cerul și se cufunda în el! Avea atâtea lucruri de descoperit și de făcut! Era așa de fericit că a înmugurit încât a început să se bâțâie jucăuș pe crenguță și să râdă cu poftă spre nori!

- Termină odată! s-a răstit la el Trandafirul Rosu mare și înflorit.
- Nu te mai bâțâi atâta! Nu avem timp pentru jucat! a continuat Trandafirul mijlociu Roz.
- Ar trebui să vezi de înfloritul tău. Ai apărut de ceva vreme în tufă și nu te-ai ocupat deloc de crescut, doar stai și pierzi vremea uitându-te la cer!

Mugurașul de trandafir a rămas uimit, nu se aștepta la asa ceva. A suspinat trist și s-a ascuns în spatele frunzelor. Perluțe de rouă se prelingeau pe muguraș ca niște lacrimi.

Toți trandafirii din tufă păreau așa de serioși. Toți vorbeau despre crescut și inflorit: cine a inflorit primul, cine a inflorit mai mare și mai frumos, cine a inflorit mai repede, cine are mai multe petale. Toți se grăbeau să scape de hăinuța verde de muguraș, să scoată petalele colorate și să crească mari pe crengile tufei. Toți așteptau cu nerăbdare să vină grădinarul și să aleagă trandafirii cei mai frumoși.

- Tu când ai de gând sa înflorești? îl înghiontea Trandafirul Rosu.
- De ce te miști asa încet? îl înțepa Trandafirul Roz. Ceilalți muguri au crescut mai mari ca tine și au inflorit înaintea ta! Ne faci de rușine în fața grădinarului!

Uneori, Trandafirul Rosu și Trandafirul Roz ii spuneau cu vorba bună :
- Ești un muguraș mare de-acum, trebuie sa înveți sa inflorești ca noi toți.
- Te învăț eu cum, a continuat Trandafirul Roz. Ca sa fii un trandafir mare ca mine trebuie sa urmezi regula asta : te clatini la stânga, apoi la dreapta, te răsucești de 3 ori apoi faci un salt în sus și foitele verzi se vor rupe imediat.
- Dar eu nu vreau asa! Nu vreau să-mi rup foitele, striga speriat.
Si Mugurașul se strângea și mai tare în el iar foițele verzi se lipeau mai tare pe el.

Alteori îl zdruncinau și țipau la el:
- Hai odată ! Ești ultimul care n-a înflorit! Ai primit tot ce-ai avut nevoie: pământ, apă, umbră, căldură și degeaba!
- Dar nu m-ați lăsat să le simt... a spus cu frică Mugurașul.
- Ce obraznic și încăpățânat ești! l-a zgâlțâit cu putere Trandafirul Roz. Noi avem grija de tine și uite ce urât te porți. Grădinarul trebuie să apară și tot ce ne cere este să înflorim! Așa ca înflorește odată!

Dar cu cât îl zguduiau mai tare, cu atât mugurașul se închidea mai tare în el.
Cu cât îl certau mai tare, cu atât mugurașul se împotrivea mai tare. Cu cât îl ciupeau mai tare cu atât țepii lui deveneau mai multi și mai mari!

Ar fi vrut să-i zgârie pe toți și să sfâșie tufa cu țepii lui! Sau ar fi vrut să se smulgă singur de pe creangă și să fugă din locul ăsta! Dar stătea agățat și închis, tremurând înauntru și înțepând pe dinafară. Nu s-ar fi dezvelit pentru nimic în lume, era atât de greu să se miște, era atât de amorțit și nu putea să-și dezlipească foițele verzi lipite în jurul lui.

Plângea noaptea înnăbușit când nu-l auzeau ceilalți trandafiri și cuvintele dure îi răsunau în minte: "Trandafir încăpățânat ce ești! Nu ești în stare de nimic!"

Dar Luna l-a auzit și razele ei blânde au coborât peste el.
- De ce plângi trandafiraș?
- Nu vreau să infloresc ca ceilalți trandafiri! Nu pot să infloresc! Nu pot să-mi deschid petalele! Nu știu cum ... Nu știu de ce trebuie sa înfloresc ...
- Plângi pentru ca nu vrei să înflorești asa cum fac ceilalți? Pentru că nu vrei să faci ca ei?
Mugurașul s-a clătinat, semn ca Da.
- Atunci inflorește doar ca tine!
- Dar cum sunt eu ?
- Cum ai vrea sa fii tu, trandafiraș drăguț?
- Nu știu, nici măcar nu știu ce culoare au petalele mele...
- Poți să afli dacă înflorești!
- Dar cum să înfloresc?
- In semințele tale se află tot ceea ce ai nevoie sa știi!
- Si unde sunt semințele mele?
- Ele sunt dintotdeauna chiar înăuntrul tău, în Inima ta! Sunt ascunse in tine ca niste comori! Cand te auzi doar pe tine, când te îmbrățișezi si te iubesti, semintele incep sa-ti vorbeasca! Ceilalți trandafiri au uitat să-și simtă semințele și să le iubească. Ei au înflorit pentru grădinar. Tu vei înflori din iubire pentru tine!
Si Luna a continuat:
- Nimeni nu știe mai bine ca tine cum să inflorești și să fii un trandafir fericit. Asculta-ti inima si semințele din inima ta și vei afla!
Mugurașul ar mai fi vrut sa puna o gramada de intrebari dar a adormit obosit în cele din urma suspinând în lumina lunii.

A doua zi de dimineață, Mugurașul s-a trezit parcă diferit de alte zile.
In jurul lui, ceilalți trandafiri bodogăneau ca de obicei dar parcă azi nu-l mai deranjau. Avea ceva mai important de făcut. S-a cuibărit în el, s-a imbrățisat cum a știut el mai bine și pentru prima dată a simțit semințele înauntru țopăind bucuroase.

- Ohh bună semințe draguțe!

- Credeam că nu te mai uiți odată la noi, au spus jucăușe semințele.
- Sunt curios să aflu ce culoare au petalele mele. Oare sunt roșii ? Oare sunt roz ? Sau poate albe ? Voi ce credeți? Mi-ar plăcea să fie ... și chiar atunci un puf de păpădie s-a așezat pe vârful lui și mugurașul gâdilat a strănutat Hapciu!!! Hăinuța din foi verzi s-a crăpat ușor în jurul lui.
 
Sus pe cer, Soarele strălucea cu putere și mugurașul a inceput sa danseze in razele de soare.
- Aș vrea să fiu ca un Soare, a șoptit el zâmbind la Soare.
- Așa să fie! Au răspuns în cor semințele săltărețe.

Razele de soare l-au mângâiat și l-au încălzit.
Foițele verzi din jurul lui s-au desprins de tot iar petale galben-aurii au izvorât din inima mugurașului! Când a văzut cât de minunate sunt petalele lui, s-a deschis și mai tare și mai tare până când trandafirul a înflorit și a îmbrățișat Soarele.
Când a venit grădinarul, a rămas mut de uimire.
Nu mai văzuse așa un trandafir niciodată! I-a cules pe toți ceilalți și i-a pus în lădițe pentru a fi vânduți la florărie. Apoi s-a întors în grădină si a rămas privind fascinat Trandafirașul Galben.

Trandafirul încăpățânat strălucea ca un Soare în grădina lui!
Read More

Buburuza Lucy


Buburuza Lucy era tare neatentă și neîndemânatică!

De dimineață pană seara se împiedica, se rostogolea, se lovea de tot ce-i ieșea în cale.
Cele sase picioare i se încurcau de zici că nu erau ale ei: două picioare o luau înainte, două trăgeau în spate, unul la stânga, unul la dreapta, mereu se dezechilibra.

Cele patru aripioare nu o ascultau deloc și stăteau mereu șifonate pe spate iar când își lua zborul, se zbăteau și se împingeau una pe alta de zici că era un titirez amețit în aer.

Fiecare dimineață începea exact la fel: când se dădea jos din Floarea unde dormea cu familia ei, se auzea un mare buf! "Oh, iar a căzut Lucy" chicoteau celelalte buburuze trezite cu mult înaintea ei.

Si Lucy se ridica bosumflată. Așa începea ziua ei.

Își lua supărată coșulețul și pleca în grup cu celelalte buburuze să caute provizii pentru ziua care începea. Tot drumul auzea doar : 
"- Lucy! Fii atentă!"
"- Ți-am spus să mergi frumos!"
"- De ce nu te uiți pe unde mergi? "
"- Nu mai zbura așa de sus! Nu mai zbura așa de jos"
"- Nu mai pierde timpul! Nu mai visa!"
"- Lucy, hai vino!"

O dată a reușit să-și umple Coșulețul cu bobițe de sare, un deliciu pentru buburuze. Era așa de mândră, numai ea știe unde le-a găsit. Abia aștepta să-i arate Buburuzei Mami ce a reușit. Dar în drumul spre casă, în timp ce zbura visătoare, s-a izbit de creanga unui copac și a scăpat Coșulețul direct în râul cu apă. Oh vai, toate bobițele de sare au căzut și s-au topit în apă iar ea s-a întors acasă tristă cu Coșulețul gol.
"Iar ai venit cu mâna goală ..." o certa Buburuza Mami.

Cel mai greu îi era seara la culcare când trebuia să se cațere pe firul de Floare unde dormea. Se apropia momentul când toate gâzele intrau fiecare în căsuțele lor Floare. Lui Lucy îi venea să o ia la fugă, să se ascundă, să nu mai vadă pe nimeni. Zici ca era spectacol, toate buburuzele se uitau la ea comentând: "Oare până unde va reuși să urce în seara asta?" Lucy respira adânc, se pregătea și se agăța de firul verde al tulpinii.
Se urca, se urca, încă un pic și deodată toate picioarele ei alunecau pe fir în jos. Iar încerca, iar aluneca și BUF se lovea de pământ. Până la urmă, după mai multe încercări nereușite, Buburuza Tati o lua de aripioare și ii făcea vânt direct în Floare.

Se simțea tare rușinată și neputincioasă, nimic din ce făcea nu era bine.
Toți o certau că e așa neatentă. Toți ii spuneau "Tu nu poți, fac eu în locul tău!"

Nimeni nu mai văzuse așa o Buburuză neîndemânatică!
Nici ei nu-i venea să creadă că este o Buburuză. Buburuzele sunt delicate, elegante, descurcărețe în niciun caz așa ca ea. Își ura picioarele împiedicate, antenele încurcate și aripile șifonate.
" - Poate că nu sunt Buburuză, poate că sunt altceva..." spera ea și întorcea capul spre aripi. Dar ofta tristă, cele 7 bulinuțe negre erau tot acolo, pe spatele ei, la fel ca la celelalte buburuze. Adormea tristă și se trezea căzând din nou din Floare.

Când era timpul pentru joacă, Lucy pleca singură la plimbare. Nu-i plăcea deloc să stea cu celelalte buburuze copilași, să sară de pe o floare pe alta, să facă tot felul de concursuri sau jocuri de gâze. Ar fi râs toți de ea asa că prefera să se joace singură. Avea un loc secret pe care-l știa doar ea: zbura pana la marginea pădurii, apoi o lua pe o cărare secretă și ajungea într-un colțișor magic.
Aici se simțea liberă, aici uita că este o buburuză. Ii plăcea să se scalde în razele soarelui, să asculte cântecul pasărilor, să viseze fără sa o întrerupă nimeni. Ii plăcea să împletească fire de iarbă, să facă puzzle din bucăți rupte de frunze, să coloreze cu polen pe scoarța copacilor. Se juca de-a v-ați ascunselea cu razele de soare, se ascundea după frunzele lungi de iarba și "Bau!" la Soare. Iar razele de soare o fugăreau răzând.

Cum stătea ea relaxată la umbra unei frunze, niște fire de paie obraznice au căzut direct pe bulinele ei negre și Lucy a tresărit uimită. Paiele aurii străluceau așa de frumos în lumina soarelui încât Lucy nu-și mai lua ochii de la ele. Cu un cântecel în minte, a început sa îmbine paiele unul peste altul, să le lege cu măiestrie și din mânuțele ei delicate a ieșit o Scară mititică, perfectă.
"- Oh văd că deja ai folosit paiele mele ..." a spus Vrăbiuța nedumerită de pe creanga de deasupra.
"- Le adunam pentru cuibul meu. Dar Wow ce Scară minunată ai construit! Ai niște mânuțe foarte pricepute. Dacă vrei iți mai aduc paie, oricum aduc și pentru cuibul meu."

Din ziua aceea, Buburuza nu s-a mai oprit din construit, era foarte concentrată, mânuțele ei lucrau de zor și îmbinau firele de paie pe care Vrăbiuța i le aducea.
Când în sfârșit a fost gata, Buburuza cu ajutorul Vrăbiuței a cărat Scara până la Floarea Căsuță unde locuia. Era atât de mandră de ce a reușit să facă. Acum în sfârșit se putea cățăra pe Scară, până sus la petalele florii. Pentru prima dată a reușit! Toate celelalte Buburuze au rămas impresionate.

Lucy a adormit fericită iar dimineața a putut sa coboare pe scară fără să mai cadă.

Acum în fiecare dimineață, când se trezește zâmbește la Soare.
Își întinde aripile jucăușe în razele soarelui, se scaldă într-o picătură de rouă, se șterge cu petale catifelate de trandafir. Își pudrează toate cele 6 piciorușe cu polen și se apucă de treabă : vrea să-și înalțe Scara până sus la Cer.

Acum știe ca Poate să facă orice are ea nevoie! E fericită că e Buburuza Lucy!
Read More
Abonați-vă la: Postări (Atom)